vineri, 30 iulie 2010

Cei care sug sângele neamului

Un partid ce se visează de dreapta, ia o măsură de stânga pe care o trece în noul cod fiscal dupa cum puteţi vedea aici.

Mânaţi de vervă proletară, mulţi vor spune „Foarte bine, să-i impoziteze pe cei bogaţi, că au de unde”. Ca un sceptic şi pe deasupra liberal ce sunt, am zis să văd şi eu cine sunt acei bogaţi care sug sângele acestui popor. Printre lăutarii minune ce nu plătesc nimic la stat din venituri şi traficanţii de carne vie ce trăiesc din ajutoarele sociale şi prosperă pentru că unora legalizarea prostituţiei li se pare un subiect tabu, am avut satisfacţia să descopăr adevăratele căpuşe ce se hrănesc din sudoarea acestui neam. Vă prezint, şi doresc să supun oprobriului public această specie infamă de posesori de maşini puternice de cateva sute de Euro pentru care dublarea impozitului a fost special gândită. Eu vă voi prezenta doar două exemple dar vă asigur că sunt mii de astfel de personaje care au ales să ne sfideze cu megamotoarele lor.

Şi pentru a vă putea controla furia provocată de impertinenţa exemplificată anterior, vă prezint şi câteva modele de maşini ce sunt adevaratele „maşini ale poporului” şi sunt impozitate ca atare. Am prezentat două modele de Audi pentru că ele au fost exemplul dat de premierul Boc. Oricum, concluzia este că bogăţia nu se măsoară în centimetri cubi.


P.S: Mă simt obligat să clarific faptul că eu sunt împotriva oricărui fel de impozitare diferenţiată şi apreciez în egală măsură un profit legal obţinut indiferent că e de 10 lei sau de un miliard.

luni, 26 iulie 2010

Atitudine de vicepreşedinte

"Vicepreședintele Parlamentului European, Laszlo Tokes, a declarat joi, la Băile Tușnad, în Harghita, că, dacă este nevoie, secuimea trebuie să iasă în stradă pentru obținerea autonomiei teritoriale a regiunii Covasna-Harghita-Mureș locuită majoritar de etnici maghiari." (Adevărul)
Am mai avut o postare pe acest subiect, pe acest Tokes de fapt, şi sunt convins că nu se va opri aici. Din păcate acest Tokes nu mai e simplu cetățean acuzat de tot felul de mizerii chiar de propria sa soție, acest Tokes este vicepreședinte al Parlamentului European. Să fie oare asta poziţia parlamentului european?
Oare cât va continua PD-L și președintele Băsescu să ne vândă, susținându-l pe stimabilul extremist Tokes.
Din păcate s-au dus vremurile când I.C. Brătianu lansa campania "prin noi înșine" ce a dus la modernizarea României, acum partidul de la putere ne vinde bucată cu bucată, mai nou hectar cu hectar. Spun asta cu regret, fără a fi un naționalist pătimaș.
Fac această postare cât mai scurtă deoarece sunt convins că subiectul este departe de a fi încheiat, şi, din păcate, va lua amploare.

joi, 8 iulie 2010

Marius. Ilie Marius


Azi, în şedinţa de Consiliu Local, PNL Mangalia a venit cu propuneri pentru numirea unor persoane în Consiliul de Administraţie al Sanatoriului Balnear. Membru în cadrul acestuia a fost propus consilierul local PNL, Sorin Cucoranu, care sunt convins că nu are nevoie de foarte multă prezentare, iar membru supleant Ilie Marius.
Pentru cei interesaţi, Ilie Marius este preşedintele organizaţiei tineretului liberal din Mangalia. Are 27 de ani, este inginer, a absolvit cursurile Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi. Această propunere confirmă faptul că Sorin Andrei îşi menţine promisiunea făcută în cadrul Adunării Generale a partidului, când a declarat că va încerca să ofere răsplata muncii fiecăruia pe măsura efortului depus, nu mai mult şi nu mai puţin. Că veni vorba de muncă, pot spune că Marius a fost cel care a dat impulsul necesar formării unei organizaţii de tineret puternice. A arătat că poate fi un bun organizator, a demonstrat că poate ţine o echipă unită, aşadar această propunere e o consecinţă normală a activităţii sale.
Pentru nelipsiţii contestatari pot spune că PNL Mangalia este larg deschis pentru toţi cei care vor să intre (cu unele excepţii, gen Maftei). Dacă cineva consideră că este mai bun, mai potrivit, mai frumos, cu mai multe calităţi, îl aşteptăm mai degrabă să se implice şi să demonstreze decât să comenteze. Valoarea se demonstrează prin muncă nu prin aruncat cu noroi.


P.S. Îmi cer scuze pentru postările rare din această perioadă. M-am implicat într-un proiect nou pentru mine şi cum stau foarte prost cu gestionarea timpului, îmi ia ceva să mă acomodez. Sunt pe drumul cel bun, oricum.