Ştirea pozitivă

Ca să păstrez procentul unui proiect de lege, din fericire neaprobat, m-am gândit să dau şi o veste bună. Administraţia Mangalia a plombat străzile. Sunt atât de uimit că trebuie să dau o ştire pozitivă despre administraţia Tusac încât am rămas fără cuvinte şi comentarii.
Pivoţii şi planetarele maşinilor noastre vă mulţumesc.

Stimate domnule lider de sindicat

Am auzit că sunteţi supărat. Pe mine. Şi pentru că dumneavoastră mi-aţi pus, indirect, nişte întrebări am să vă răspund şi eu. Tot indirect.
În primul rând vreau să mă arăt dezamăgit de faptul că aţi făcut uz de poziţia mea politică într-o manifestare asupra căreia eu mi-am exprimat un punct de vedere justificat prin faptul că sunt angajat al Şantierului Naval Daewoo Mangalia.
Trecând peste dezamăgirile mele personale, vreau să clarific relaţia mea cu administraţia, să nu credeţi că aş fi subiectiv în ceea ce am postat anterior.
Mi-am petrecut cea mai mare parte a timpului în şantier, week-end-uri, sărbători legale şi zile în care de regulă lumea nu muncea. Timp de 8 ani. Asta fac şi acum. Aceasta îmi este meseria şi o fac în linişte, fără să deranjez sau să fiu deranjat. Nu am avut o relaţie apropiată cu administraţia cum nu am nici acum. Nu am fost nici la Gura Portiţei şi nici în Germania cu reprezentanţii şantierului, domnule lider.
Îmi amintesc că aţi făcut o grevă cu butoaie, cu cântece, cu joc, cu voie bună. Frumos, ce să mai vorbim. Atunci v-am susţinut pentru că aveaţi dreptate. Atunci era de unde. Tot atunci, personalul TESA nu putea să iasă la grevă. Ştiaţi asta foarte bine. Pentru a compensa, am strâns bani între noi. Mi se pare s-a luat apă ce se distribuia celor aflaţi în grevă. Era un gest de susţinere, simbolic mai mult.
Aţi intrat la negocieri unde aţi susţinut că personalul TESA nu merită nimic pentru că nu a ieşit la grevă. Atunci aţi împărţit şantierul între "noi şi ei". Între cei care merită susţinerea dumneavoastră şi cei care nu. Asta i-a înverşunat pe oameni.
Seara, când se pleca acasă oamenii agitaţi de dumneavoastră strigau după noi, simpli angajaţi, ca pe stadion. Erau femei care toată viaţa nu au făcut decât să muncească, ca orice alt angajat. Acestea erau huiduite şi se striga după ele "Curvele, Curvele".
Aţi uitat toate astea, domnule Florian Marin? Eu nu. De aceea nu pot să am încredere în ceea ce faceţi, ceea ce spuneţi dar mai ales în ceea ce gândiţi.

P.S. Că tot v-aţi luat de calitatea mea de membru liberal , puteţi să îmi spuneţi, vă rog, ce aţi făcut cât aţi fost consilier local? Ce proiecte măreţe, ce idei geniale, ce realizări magnifice poartă semnatura dumneavoastră?

Cu respect,
Lucian Nichita

Cei 2000 de sindicalişti erau 200: Florian Marin şi invitaţii

Azi a avut loc un miting organizat de sindicatul Navalistul fiind aşteptaţi peste 2000 de participanţi după cum am aflat de aici. N-au fost două mii dar măcar a fost un lider de sindicat foarte supărat. Nu pe criză, nu pe treburile care ar trebui să îl privească pe el ci pe bloggeri si pe comentatorii blogurilor. Cum adică ne permitem noi să avem un punct de vedere, cine ne credem?!
S-a luat mai întâi de comentatorii blogului domnului Visa după care s-a luat şi de postarea mea pe blog referitor la subiect. Ca să îl liniştesc pe simpaticul domn, o să îmi expun încă o dată punctul de vedere.
Aşadar, vreţi măriri de salariu? Foarte bine, şi eu vreau. Vreţi 350 de lei? Eu vreau chiar mai mult dar asta nu contează. Spuneţi că oamenii merită? Asta spun şi eu şi chiar merită. Dar de aici începem să vedem lucrurile diferit pentru că eu o iau logic.
Toţi angajaţii au un volum maxim de muncă de ceva ani, acelaşi. Asta înseamnă că un muncitor nu munceşte mai mult în 2010 decât în 2009 sau 2008. Dincolo de asta, şantierul nu a mai semnat nici un contract nou deci situaţia financiară e la fel cum era acum doi ani şi cum era prevăzută în estimările pesimiste. Logica mă împinge să vă întreb: dacă nu au venit alţi bani către şantier iar volumul de muncă e la fel, de unde vă aşteptaţi să dea şantierul banii pe care îi cereţi dumneavoastră şi îi vrem noi, toţi?

De prin comisii

Tendinţa generală este de a minimza rolul consilierilor locali şi activitatea acestora motiv pentru care am să încerc să informez periodic despre activitatea consilierilor liberali în comisiile de specialitate în care activează. Consider necesară informarea pentru că din păcate mulţi cetăţeni nici măcar nu ştiu ce sunt consilierii locali, ce e cu ei acolo, ce trebuie să facă sau ce ar trebui să nu facă aceştia.
Consiliul Local este împărţit în trei comisii de specialitate care au rolul de a verifica, de a pregăti şi de a aviza hotărârile de consiliu local. Aceste comisii funcţionează. Adică acolo chiar se întâlnesc consilierii locali şi discută problemele oraşului, cele ce le sunt prezentate. Deci în ciuda zvonisticii consilierii locali lucrează. Unii. Iată cam ce s-a discutat ultima dată:
Comisia economică. Dintre liberali aici activează preşedintele partidului, Sorin Andrei.
În comisie s-a luat în discuţie Contractul Colectiv de Muncă la nivel de instituţie a primarului şi au aprobat două sporuri principale a câte 15% din salariu. Poliţiştii comunitari vor primi încă un spor de 7%. Găsesc binevenite aceste sporuri în condiţiile în care salariile în administraţia publică sunt ridicole iar oamenii aşteaptă profesionalism din partea angajaţilor primăriei. Profesionalism pe burta goală nu prea merge.
Comisia de urbanism. Aici activează liberalul Sorin Cucoranu.
În comisie au fost avizate pozitiv aproximativ 50 de contracte de asociere care au expirat sau erau pe punctul de a expira. Acestea au fost avizate doar celor care nu erau în întârziere cu plăţile către ADP. Celor care au rămas în urmă li s-a dat un termen de 30 de zile pentru a ajunge la zi.
Vreau să precizez că toate proiectele, după ce sunt dezbătute în comisii, intră pe ordinea de zi a şedinţelor de Consiliul Local unde sunt votate în plen.

P.S. Am ales puncte mai importante din discuţiile din cadrul comisiilor, nu am de gând să public stenogramele întrunirilor. Dacă totuşi cineva doreşte să afle anumite informaţii am să mă informez la consilierii liberali şi voi răspunde cu cea mai mare plăcere. Aştept interpelări fie la secţiunea de commenturi a blogului fie la adresa de mail lucian.nichita@gmail.com

Punctul liberal de vedere

Viorel Oleniuc, consilier local PNL, membru în comisia socială din cadrul Consiliului Local, pregăteşte un proiect de hotărâre referitor la acordarea acelor pachete ca ajutor social. Bănuiesc că ştie toată lumea de vestitele pungi cu un pui anemic, o punga cu zahăr, o sticlă de ulei şi parcă mai era ceva în punga aia.
Liberalii sunt conştienţi de faptul că sunt oameni care chiar au nevoie de ajutor însă susţin o diferenţiere clară între a ajuta un om şi a-l mitui electoral. Se pare că în Mangalia, luaţi în evidenţe, sunt 400 de oameni care au venituri mai mici de 300 de lei lunar si aproape 600 de persoane care au venituri mai mici de 500 de lei lunar. Pe baza acestor cifre, Viorel Oleniuc încearcă să stabilească o limită a persoanelor pe care le poate ajuta Consiliul Local. Deci practic urmăreşte modificarea plafonului de la care se acordă acest ajutor pentru a-l diferenţia clar de acea mită electorală de care spuneam.
O altă modificare pe care o urmăreşte consilierul liberal este înlocuirea vestitelor pungi roşii cu nişte tichete valorice de care persoana nevoiaşă să îşi poată cumpăra ce vrea. Să aibă libertatea de a alege. E posibil să fie persoane diabetice care nu au ce face cu zahărul sau persoane care preferă sa cumpere pâine în loc de pui. Nu putem transforma nişte oameni într-o masă amorfă ascunzându-ne în spatele unei bune intenţii.
În plus, s-ar face economie la o grămadă de pungi de plastic, şi am reduce şi poluarea cu materiale plastice cu această ocazie.
Sunt curios în ce măsură alianţa PSD - PDL va accepta să renunţe la ajutoarele în pungi roşii cu puternic iz electoral şi va susţine proiectul liberalului Viorel Oleniuc de a ajuta real persoanele nevoiaşe.

Tutuiala

Am fost surprins să constat că unor colegi sau prieteni li se pare anormal faptul că eu nu vorbesc la pertu cu membrii de partid şi cu oamenii în general. Într-adevăr, sunt câţiva colegi care înainte de toate mi-au fost şi îmi sunt în continuare amici sau prieteni şi cu care îmi permit un dialog în limitele pertuului.
Mai mult de atât însă mi se pare deplasat, nu e numai vorba de respectul faţă de cel căruia mă adresez ci e vorba de respectul faţă de mine. Nu vând ţigări netimbrate pe Ion Creangă şi nici flori pe 30 Decembrie să îmi permit o tutuială continuă cu atât mai mult cu cât avem pretenţia de a fi nişte domni.
Îmi amintesc de modul de exprimare al domnului Horez, un adevărat senior al partidului, care şi-ar fi permis să vorbească cu oricine oricum, în anumite limite, şi totuşi nu a făcut-o. Întotdeauna, indiferent de interlocutor, nu l-am auzit adresându-se altfel decât cu pronume de politeţe. Poate tocmai şi de aceea era o plăcere să îl asculţi.
Pentru cei care încă mai cred că a vorbi altfel decât tutuindu-te este ceva asemănător pupincurismului, îi rog să citească cu atenţie un editorial extraordinar scris de Andrei Pleşu, pe care il pot găsi aici.

Marea realizare

Ieri dimineaţă mi-am amintit subit că mi-a plăcut foarte mult ceva ce a realizat primarul. Toată ziua m-am chinuit să îmi amintesc care era acea mare realizare, cu atât mai mult cu cât nu se vede nimic în oraş. Am pierdut ore întregi concentrându-mă în încercarea de a mi se revela fabuloasa creaţie. Am apelat la memoria cunoscuţilor. Toţi îmi ofereau răspunsuri de genul "E, a făcut. Nu a făcut absolut nimic, ce să facă". (Asta fiind varianta ce poate fi reprodusă pe blog).
La finalul zilei, când îmi pierdusem orice speranţă, în timp ce căutam o poză, grandioasa realizare mi-a apărut în faţa ochilor în toată splendoarea sa:



E drept, bannerul nu e meritul primarului, nici măcar a formaţiunii pe care o reprezintă în Mangalia, ci este meritul organizaţiei lor judeţene.
Situaţia asta îmi aminteşte însă de Radio Erevan: "Este adevărat că lui Andrei Saharov i s-a făcut cadou un autoturism?" "Da, desigur, dar nu era un autoturism ci o bicicletă şi nu i s-a dat ci i s-a furat".
Concluzia este că ieri mi-am pierdut aproape toată ziua degeaba.