sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Agenda

Am renunţat de ceva vreme să mai urmăresc emisiunile televiziunilor de ştiri din România datorită înverşunării cu care se manifestă chiar moderatorii. Cine seamănă vânt, culege furtună, cam aşa cred că s-ar traduce reacţia televiziunilor, pentru că sunt conştient că aceasta este urmarea firească a divizării societăţii, chiar de preşedintele Băsescu, în răi şi buni.
Nu pot totuşi să nu observ că aceste televiziuni ignoră lumea în continuă schimbare lăsând impresia că dacă Universul s-ar prăbuşi în jurul nostru, noi nu am fi afectaţi, am rămâne tot cu ale noastre. Cu Boc, Băsescu, Udrea.
Spun asta pentru că în timp ce toate televiziunile de ştiri serioase transmiteau în direct conferinţa de presă precedată de întâlnirea dintre Barack Obama şi Hu Jintao, ai noştri aveau emisiuni isterice cu pensionarii militari. De forumul economic de la Davos s-a mai auzit câte ceva, între un accident minor soldat cu pagube materiale şi megaştirea conform căreia Elena Udrea s-a dat cu snowmobilul la Sinaia.
Lumea arabă fierbe şi a ajuns la un punct de cotitură cum a fost anul 1989 pentru ţările din fostul bloc comunist. Regimuri politice şi dictaturi care existau deja la naşterea mea, sunt pe punctul de a se prăbuşi. Istoria se rescrie în jurul nostru şi ne va afecta cu siguranţă dar noi, în acest timp, suntem ocupaţi cu cazul lui Constantin Nicolescu, servit cu obiectivitate de televiziunile noastre de ştiri.
A fost arestat politic pentru implicarea sa in mitingul de la Mioveni? Probabil da, însă acest om avea dosar pregătit, nu era uşă de biserică şi asta trebuie să o admitem. Ponta nu mă va putea convinge să ies în stradă pentru acel om. Dacă mâine ar fi arestat Tusac în urma unei comenzi politice, ne-am revolta după tot ce a făcut acesta oraşului? Poate ne-am revolta că justiţia acţionează doar la astfel de comenzi dar am fi mulţumiţi că măcar aşa îşi face treaba.
În Tunisia revoluţia a pornit de la un vânzător de iasomie şi în general revoluţiile pornesc de la oameni simpli, nedreptăţiţi sau abuzaţi, nicidecum de la baroni locali. Loviturile de stat, în schimb, pornesc la comanda unor state puţin mai puternice sătule de aroganţa unor lideri de stat insignifianţi. Cam ca Germania şi reacţiile preşedintelui Băsescu şi a lui Baconschi, de exemplu.

4 comentarii:

  1. Că bine aţi ieşit din hibernare domnule!
    Îmi făcusem griji ;)
    Aici sunt de acord cu tine. Teveul a devenit un obiect de decor al camerei în care se găseşte şi poate doar când trec la tras de sforăituri şi ici colo ceva părţuri, îl deschid, dar şi atunci pe travel sau vreun post Discovery. Nici soaţa nu se dă în vânt aşa că este cel mai bun mod de a conserva obiectul.
    Şi acum revenind la oile noastre:...se mişca lumea, se schimbă, dar cei care vor să ne facă agenda zilnică (moderatori, realizatori, formatorii de opinie, etc )nu realizează. Adineaori citeam pe blogul unui prieten de „Raportul Schengen privind România a fost adoptat”-informaţie care zic eu trebuia să fie cap de afiş. Dar de unde...la noi îi doare de baronul de la Argeş. Înseamnă că este un buboi cu bani de se plânge aşa tare după el. Dar şi să consumi pentru el motorină ca să-l duci la Bucureşti pentru un leşin, este strigător la cer. Am citit o stenogramă care spune că omul lucra în zona infracţională şi atunci... de ce aceste ieşiri furibunde ale lui Ponta şi Antonescu ?
    Ori de câte ori justiţia mişcă ceva, imediat este demonizat Băse. Suntem bolnavi frate. Păi atunci cine a furat măi în ţara asta ? ...numai sărăntocul ăla care a furat o găină, pentru că murea de foame ? El să fie devalizatorul acestei ţări ?
    Oricum, până când justiţia nu îşi va face curătenie în propria curte tot timpul va plana incertitudine asupra actului de justiţie. Lucrurile încep să şe mişte. Astăzi la Iaşi a fost arestată preventiv o judecătoare după ce cu o lună în urmă fusese arestată preşedinta...paşi mici, dar hotărăţi.

    RăspundețiȘtergere
  2. E, hai ca nu a fost doar un lesin. Arestati preventiv au fost o gramada, condamnarile lipsesc, nu arestarile preventive. Asta e buba la noi, ca se aresteaza preventiv cand aceasta ar trebui sa fie o exceptie. Inseamna ca la noi nu functioneaza prezumtia de nevinovatie daca tot se aresteaza preventiv dar lipsesc condamnarile. In plus inseamna ca e o forma presiune arestul, daca instanta nu il mai condamna.

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Chiar ca bine ai iesit din hibernare.
    Eu mai stau putin asa dle Bazel :)
    N-am mai urmarit canale romanesti de stiri de vreo luna jumate.
    Da, mi-am pus si Discovery World, Science..tot pachetul.
    ..mai hibernez putin :P

    Sterge Luci primu coment ca il pusesem de 2 ori.

    RăspundețiȘtergere