sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Utopia

După anunţarea alianţei PNL-PC, corul bocitoarelor marinăreşti a început să acuze trădarea idealurilor liberale. Bineînţeles, nimeni nu a trădat nimic, dar să te faci remarcat, trebuie să apari cu ceva pe sticlă. Simpatizându-l pe PD-istul Cristian Preda, am fost uşor dezamăgit de reacţia sa dar mi-am revenit gândindu-mă că dacă ar fi fost perfect, ar fi ales PNL.
Dincolo de asta, trebuie să recunosc că până să citesc protocolul alianţei, deşi am apreciat mutarea lui Crin Antonescu ca fiind una excelentă, am fost uşor sceptic referitor la această alianţă la nivel judeţean. În primul rând, PC la nivel judeţean, nu există. Mincă a declarat că nu îl cunoaşte pe liderul liberal, Dragomir. Nicuşor Constantinescu, deşi îl cunoaşte pe Mincă, nu îl bagă în seamă.
Mai mult de atât, PC, faţă de PER sau PNŢCD, nu au nici măcar un singur primar la nivel judeţean. Consilieri locali, nu ştiu dacă sunt mai mult de doi.
După ce am citit protocolul, mi-am dat seama că este o acţiune corectă faţă de ambele partide, nu impune nimic nimănui în afara unor reguli de cooperare de bun simţ. După această alianţă am încredere că, dincolo de declaraţiile lui Ponta, conducerea PNL va găsi calea pentru o cooperare echitabilă şi cu PSD.
Adică să fim serioşi, ce s-ar întâmpla dacă visele lui Ponta s-ar adeveri? El visează la liste comune şi candidaţi unici, iar în localităţile unde sunt deja primari ai alianţei, celelalte partide să-l susţină pe cel aflat deja în funcţie. Să ne imaginăm ce înseamnă asta într-un judeţ cum este Constanţa unde majoritatea primarilor sunt PSD. Dar mai mult de atât, ce ar putea însemna la Mangalia, unde Tusac nu a reuşit să îşi depăşească maestrul, adică pe Iorguş. Fapt dovedit în două, trei rânduri de alegeri unde Iorguş, nu PD-L, a obţinut lejer peste 50%. Nu comentez cum.
Mai corectă mi se pare varianta susţinerii reciproce în turul doi al alegerilor de orice fel. Mai ales că PSD-ul a încercat, alături de PD-L, modificarea legii electorale astfel încât atât primarii cât şi preşedinţii de Consilii Judeţene să fie aleşi dintr-un singur tur fapt ce ar avantaja PD, respectiv PSD.
Având la bază experienţa locală, mă tem de declaraţiile PSD-iştilor mai ceva decât de darurile grecilor.

5 comentarii:

  1. Domnule Lucian,
    Înţeleg că la Mangalia este mai greu de văzut dincolo de „lentile”. În opinia dumneavoastră totul are gust de miere, ca şi cum totul decurge natural. Mă îngrijorează că un „liberal sadea” acceptă cu zămbetul pe buze alianţe ţesute în birouri cu aceşti oligarhi securişti puşcăriabili, care având putere economică, plătesc jurnalişti, politicieni, magistraţi şi lideri sindicali, organizând blocarea instituţiilor statului, campanii deşanţate de presă, vicierea actului de justiţie în mari dosare penale, etc . Pactul încheiat cu PC şi Voiculescu va produce daune în cadrul propriului electorat chiar dacă domnia voastră la o primă lectură a protocolului spuneţi că nu . Mai exact nu în membri PNL, ci în cei care mai cred încă în liberalism. Desigur, Antonescu a făcut un calcul simplu: speră ca daunele să fie suplinite prin intermediul celor care vor fi duşi de nas cu tembelizoarele şi celelalte arme ale trustului Intact. Numai că, o parte din angajaţii trustului au altă opinie http://www.tolo.ro/2011/01/05/o-veste-proasta-2/
    Sunt de părerea celor care afirmă: Crin Antonescu nu a gândit prost, a gândit doar foarte meschin, pentru a se apăra de liderii puternici din propriul partid având un AS în mânecă prin reprezentarea mediatică.

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule bazel,
    desi nu imi place, pnl ar obtine un scor electoral ce nu i-ar permite sa conduca singur. Dupa tot ce a facut basescu si pdl pnl-ului, nici macar istoria nu ar mai avea puterea sa il ierte pe Crin Antonescu daca ar fi facut o intelegere cu acestia. Ar fi fost acuzat, cum suntem si noi acuzati la mangalia din cauza lui tusac, ca ne urmarim propriile interese.
    Asa ca, domnule bazel, pdl a impins catre aceste aliante aparent nefiresti.
    Oricum, fiti fericit, socrul lui Ponta se intelege foarte bine cu basescu, deci parteneriatul asta nefiresc de care e acuzat pnl, s-ar putea sa il regasim in curtea din Modrogan, asa ca temperati-va comentariile ca nu stiu ce veti mai spune atunci.

    RăspundețiȘtergere
  3. Domnule Lucian,
    Pe mine mă doare cel mai mult că se adeveresc profeţiile Ilicozaurului: sfărămarea dreptei. Social-democraţii cresc deoarece ştiu să ne dezbine pe noi cei care gândim de dreapta. Pentru că, PSD nu va vrea locul 2 în alianţă şi urmările nu se cunosc. Şi mă întreb: de ce un partid de televizor este remorcat întotdeauna de o forţă politică ştiindu-se că liderul acestuia este securist cu acte în regulă dat de CNSAS ?
    Protocolul oficial cu PC va prevedea şi un algoritm de desemnare a candidaţilor pentru alegerile parlamentare, pe liste comune, fiind asigurate conservatorilor xx colegii eligibile de deputaţi şi xx de senatori. Vă convine să pierdeţi locurile eligibile ale unor lideri liberali care merită aceste locuri ?
    Credeţi că împreună cu PC-ul realizaţi mai multe procente?
    Oare de ce vrea Voiculescu Hidroelectrica ?
    Observ că repetaţi acelaşi cliseu: ce a făcut Băse şi Boc nu se poate ierta, bla, bla, bla..... dar, dacă liberalii şi PSD-işti se cred aşa dotaţi, de ce n-au făcut ei timp de 18 ani ceea ce reproşează ăstora doi. Zilnic aceiaşi isterizare pe la teveuri, acolo nu-i..., dincolo nu se..., pensie de x lei, sărăcie, de parcă ieri s-ar fi înfiinţat naţiunea asta. O retorică bolnăvicioasă care denotă lipsă de clarviziune.
    Şi s-o spunem pe aia dreaptă - mulţi PNL-işti se simt acum cel putin derutaţi.
    Ps. Aştept opinia (ceva mai în detaliu ) a lui Florin Iaru

    RăspundețiȘtergere
  4. Şi ca să vezi, reacţiile încep să apară :
    Contactat de Hotnews.ro, senatorul PNL a declarat ca isi mentine opinia si spera ca si alti colegi i se vor alatura.
    "Aceasta alianta mi se pare din toate punctele de vedere contraproductiva. Eu sunt membru fondator al PNL si nu ma gandesc catusi de putin sa demisionez din partid. O sa lupt in continuare si sper sa gasesc si alti oameni in partid care sa mi se alature", a declarat Luca pentru Hotnews.ro.
    http://www.hotnews.ro/stiri-8194368-liberalii-cor-nu-dan-voiculescu-vezi-text-spun-liderii-pnl-cine-declara-impotriva-aliante.htm

    RăspundețiȘtergere
  5. Şi amu' iată opinia unui intelectual: Ce face Crin seamănă cu "Samanism peronist: Alianta “Noii Drepte-Stangi” din Romania"
    http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-8188999-samanism-peronist-alianta-noii-drepte-stangi-din-romania.htm

    RăspundețiȘtergere