luni, 7 noiembrie 2011

Statistică

Recentul recensământ combinat cu şi mai recentul referendum la nivel judeţean lasă loc şi altor întrebări decât cele privind legalitatea sau oportunitatea acestora sau a modului în care au fost efectuate.
În primul rând dacă legea nu s-ar fi modificat în 2008, Mangalia ar fi avut 17 consilieri locali, nu 19. 19 va avea şi la următoarele alegeri pentru că suntem peste 20,001 locuitori. Dar totuşi mă întreb cum ar fi arătat scena şi lupta politică în Mangalia. În teorie partidele ar fi devenit mai responsabile în procesul de selecţie a candidaţilor şi realizare a listelor. Practica a demonstrat însă că nu ideile, buna reputaţie sau bunele intenţii contează, ci cadourile electorale, scandalurile şi atacurile sub centură. Aşadar cred că reducerea cu 10% a numărului consilierilor ar fi crescut cu 10% mizeria din campaniile electorale.
Sunt adeptul unei reprezentativităţi cât mai mari în asta constând practic democraţia, aşadar nu sunt de acord cu reducerea numărului parlamentarilor, ci doar a costurilor cauzate de întreţinerea şi activitatea acestora. Cu toate acestea mă întreb de ce se bate atâta monedă pe reducerea numărului parlamentarilor, de reducere a personalului bugetar când o modificare adoptată în 2008 şi acceptată în continuare face ca numărul consilierilor locali să crească probabil cu câteva mii în întreaga ţară. E drept, indemnizaţia consilierilor nu este mare, cheltuielile cauzate de imprimarea a două dosare în plus la şedinţele de consiliu nu sunt mari, alte cheltuieli de acest gen nu ar fi mari pentru doi oameni. Dar nu sunt doi, sunt probabil câteva mii sau chiar mai mult în toată ţara. Nu pledez pentru reducerea numărului consilierilor, ci pentru corectitudine.
Cu ocazia referendumului am putut constata că numărul locuitorilor înscrişi pe listele electorale aşteptaţi la urne a fost de 35,600 când recensământul a arătat că noi de fapt suntem doar 33,234 de locuitori. Chiar dacă ar fi participat şi copiii de la creşă şi gimnaziu la vot, tot nu am fi putut obţine o prezenţă de 100%. De fapt, numărul celor cu drept de vot este de aproximativ 85% din numărul total al locuitorilor oraşului, conform listelor electorale de la alegerile anterioare. Aşadar pe listele electorale ar fi trebuit să fie cam 30 400 de persoane, iar asta ar fi făcut ca procentul de participare la referendum să crească de la 36% cât a fot ieri, la 43%. Deşi la Mangalia nu ar fi trecut nici în aceste condiţii, ar fi fost mult mai corect iar în definitiv toţi pretindem corectitudine, nu?

4 comentarii:

  1. Referendumul are o marjă de eroare foarte mare. Doar pe scara mea trei familii nu au fost aici in perioada referendumului deci nu au fost inregistrate desi pentru una puteam da parte din date dar nu a vrut recenzorul. Dar administraţia publică locală poate şi trebuie să aibă o evidenţă destul de exactă a populaţiei.

    RăspundețiȘtergere
  2. Administratia locala are o evidenta cu decesele si probabil ii cunoaste si pe cei care locuiesc in alte tari. Listele electorale vin cumva de la institutia prefectului, pe de alta parte. Tocmai bine ca la alegeri sa apara pe liste si chiar sa si voteze decedatii sau cei plecati in afara. Recensamantul trebuia sa clarifice aceste probleme si o sa constatm cat de bine a fost facut in functie de listele suplimentare la urmatoarele alegeri.

    RăspundețiȘtergere
  3. Şi dacă votează decedaţii, chiar şi cei plecaţi, cine poate fi de vină, autoritatea locală ?!
    Cred că nu!
    De vin sunt "miorii şi mioarele" din fiecare secţie de votare care nu-şi fac treaba sau nu îşi vor face treaba conştiincios şi cu responsabilitate.
    Degeaba dăm vina numai pe cei mari şi tari dacă la rădăcină nu schimbăm nimic.
    În caz de neglijenţă, ce ar fi dacă i-am trage la răspundere pe cei care greşesc...şi să vezi atunci ce bine s-ar rându-i lucrurile !
    Toate vor intra pe un făgaş normal când fiecare la locul şi postul lui îşi va face datoria...şi nu doar clamată.

    RăspundețiȘtergere
  4. In timpult ultimului recensamant nu am fost in tara, desi nu stiu daca ar fi trebuit sa ma ia in evidenta, fiind plecata nu numai din localitate ci si din tara. Apropos de listele electorale, aici e buba: am fost trecuta pe listele de la ultimele alegeri locale,desi in momentul in care mi-am legalizat formele de sedere in tara de imprumut, cetatean rezident comunitar, autoritatea locala m-a intrebat daca doresc sa votez la urmatoarele alegeri locale pt orasul in care ma aflu( sau oricare alt oras in tara respectiva, cuconditia sa fiu luata in evidenta populatiei primariei respective) sau doresc sa continui sa votez pt orasul meu natal. Am bifat cererea tip ca da, voi vota pt tara adoptiva. Sii de ce am mai aparut pe listele de la Mangalia???? Iar la superreferendumul de acum cativa ani da sau nu pt Basescu cineva mi-a spus ca "am" votat de doua ori...o data in tara si o data in Spania :D Iata de ce , dle Nichita, apar diferente intre cei ce voteaza real si cei inscrisi pe liste...

    RăspundețiȘtergere