miercuri, 3 octombrie 2012

Profesorul şi vicepreşedintele

După ştirea apărută în Replica despre posibila numire a profesorului universitar Pepi Mitică în funcţia de vicepreşedinte al Şantierului Naval Daewoo Mangalia, am avut ocazia să întâlnesc diverşi colegi ce au încercat să îmi explice că ar fi o alegere nefericită.
Cel mai comun argument este că nu s-ar pricepe la vapoare, că nu e navalist. Dacă vicepreşedintele ar sta să proiecteze vapoare cine ar reprezenta interesele părţii române? Dacă le-ar suda, cine ar reprezenta corect angajaţii români? Dacă ar vopsi nave, cine ar asigura companiei rolul meritat în viaţa comunităţii.  Şantierul nu duce lipsă de profesionişti în domeniul naval, navele construite de-a lungul timpului sunt dovada acestui lucru, deci fără îndoială va fi consiliat foarte bine. Pe de altă parte să nu uităm că angajaţii nu sunt plătiţi în vapoare aşadar posibila numire a unui doctor în ştiinţe economice ar trebui să ne facă optimişti. Sigur, prinşi în strânsoarea prejudecăţilor, ne temem de nou, că ar putea fi altceva, că ar putea fi mai bine. Ciudat îmi pare că o parte din cei ce acum invocă un navalist erau în primele rânduri în timpul grevelor contestând abilitatea managerială a cel puţin trei vicepreşedinţi anteriori, toţi profesionişti incontestabili în domeniul naval.
Mai sunt unii supăraţi că PNL vine cu cineva „din afară”  sau că nu are oameni buni. E amuzant de-a dreptul. Dacă un profesor universitar, doctor în ştiinţe economice  nu este un om de calitate, cine ar putea fi? Aici chiar mă simt nevoit să îi anunţ că se înşeală pe cei ce cred că unii care îşi cântă valoarea la posturile lui Prigoană sunt într-adevăr de valoare. Dacă ştirea e reală şi sursele ziariştilor nu au dezinformat, raţiunea pentru care PNL ar face o asemenea propunere e simplă:  primarul actual a susţinut în mai multe rânduri importanţa şantierului naval pentru Mangalia. De fapt, toată lumea e conştientă de rolul extrem de important pe care îl are acest şantier în zonă. În asemenea condiţii e de înţeles de ce ar propune PNL pe cineva ce poate gestiona o situaţie delicată într-un moment şi mai delicat în defavoarea unei numiri pe alte criterii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu