Guest post part II

Vrei să știi ce se ascunde în spatele lui? Păi, atunci, o să încep cu primele lucruri de care te lovești. Prețurile. Da, Amsterdamul este unul dintre cele mai scumpe orașe din lume. Dacă ai ghinionul să nu fii un bun biciclist, atunci îmi pare rău să-ți spun, dar transportul în comun o să-ți producă o gaură serioasă în buget. Așa că primul meu sfat, învață să mergi pe bicicletă și profită de infrastructura orașului. Iar dacă esti pieton, îți recomand să te ferești de bicicliști mai mult decât de mașini; în unele locuri vei realiza ca trotuarul este atât de îngust încât vei fi nevoit să faci slalom printre bicicliști.

Deci, te-ai decis să te stabilești aici. Bun, ai trecut și peste șocul prețurilor. Următorul pas: trebuie să te înregistrezi la primărie. Dacă ai ghinionul să nu cunoști pe nimeni care să mai fi trecut prin asta, înzestrează-te cu multă răbadare, fiindca o să ai nevoie de ea: vei da piept în piept cu birocrația. O să zici poate, și ce, sunt obișnuit din țară. Greșit! Birocrația aici a ajuns la alt nivel. Birocratul olandez îți răspunde fix la întrebările puse și nimic mai mult. Și așa te trezești că trebuie să faci mai multe drumuri pentru aceași problemă. De ce? Simplu. Ar fi trebuit să știi dinainte ce documente îți sunt necesare, unde trebuie să mergi și ce ai de făcut. Sincer cred că sarcina de birocrat în Olanda este cea mai bună; nu trebuie să știi nimic și îți mai iei și bani pentru asta (și nu puțini).

Ok, ai rezolvat cu înregistrarea la primărie, ți-ai făcut și permisul de muncă. Cum adică permis de muncă? Păi cred că ai tot auzit despre negocierile dintre statul nostru și Uniunea Europeană privind dreptul de muncă al cetățenilor români și bulgari. Situația stă cam așa: în majoritatea statelor europene, românii și bulgarii sunt obligați să obțină permisul de muncă. Ce înseamnă asta mai clar? Angajatorul este nevoit să demonstreze că nu există alt cetățean olandez sau alt cetățean european care să îndeplinească sarcina. Așa că recomandarea mea este următoarea: ori aștepți să se ridice restricția în 2014, ori vii la ceva sigur. Dacă nu, va trebui să te mulțumești cu un loc de muncă de subzistență.

Ok, să zicem că ai rezolvat și cu locul de muncă. Te-ai stabilit, ai început să te adaptezi și totuși lucrurile par diferite. Adică toleranța aia proverbială a olandezilor nu o mai regăsești atât de ușor. Păi cam ăsta este rezultatul trecutului colonialist al Olandei și a crizei economice care i-a lovit și pe ei din plin. O să-mi zici, ei și ce-i cu asta? Și noi avem probleme cu maghiarii ăia care ne vor țărișoara și rromii care ne strică imaginea în lume. Nu știu cum să-ți zic, dar eu una nu am mai auzit de mult timp ca lumea să se omoare pe stradă din motive religioase sau culturale. Da, cam asta s-a întâmplat aici în 2004, când două incidente au deschis ochii opiniei publice și a clasei politice (pentru mai multe detalii caută cazul Theo van Gogh și the bagsnatcher case). Și uite așa au realizat că există o problemă majoră cu un segment important al populației, care nu este și nu se simte în întregime integrat în societatea olandeză.

Și acum, în loc de încheiere, o să te rog dragă cititorule să mă mai suporți puțin (asta doar dacă ai rezistat până aici, bineînțeles). Revenind la rugămintea inițială a lui Lucian, o comparație între Amsterdam și Mangalia, sau ce am avea de învățat de la Amsterdam și de la locuitorii săi, îți mai las următoarele gânduri. Olandezii ăștia au înțeles un lucru vital pentru turism: brand, brand și iarăși brand. Pe lângă ambalajul frumos, olandezii știu și ce să ofere. Servicii pentru toate buzunarele, atracții pentru toate gusturile și multă cultură. Uitâdu-mă înapoi la micul nostru orășel, văd un potențial imens ce abia așteaptă să fie exploatat cu cap: marea, o sursă de inspirație pentru mulți artiști, cultura dogrogeană, un mozaic ce își păstrează caracterul de toleranță pierdut de vestici și fascinanta istorie a orașului.  Ce ne lipsește nouă? O înțelegere a democrației. Ce au înțeles vesticii și aplică cu succes este idea că democrația se face prin cetățeni. Adică, cum ne place nouă ăstora din domeniu să spunem: democrație participativă. Pe scurt, primăria Amsterdamului și departamentele sale apelează la opinia cetățenilor când se cere luarea unei decizii ce va afecta comunitatea.  Astfel, cetățeanul este conștient de situație, este responsabil și se implică în luarea deciziei ce îl va afecta. În plus, cei ce lucrează la primărie sunt mai mult decât fericiți când primesc soluții și din partea cetățenilor, când colaborează cu ei, fiindcă sunt conștienți că nu dețin toate datele posibile ale unei probleme, iar mai multe minți laolaltă reprezintă o adevărată forță.

Vă mulțumesc de atenție, răbdare și ne vedem acasă!