Sâmbătă am sărbătorit 10 ani de la absolvirea celor mai frumoşi 4 ani din viaţa mea. Probabil celor mai frumoşi 4 ani. Deşi nu sunt vreun melancolic sau romantic a fost extraordinar să ne amintim de cum a fost înainte. Cum era când nu ne păsa de Tusac şi Oleniuc. Când nu ştiam decât de Emil Constantinescu pentru că mi-a trimis Constituţia.
Exagerez, desigur. Ştiam şi de alţii dar nu îmi păsa. Aşa este şi acum cu cei din liceu. Şi îi înţeleg. E păcat să îţi iroseşti una din cele mai frumoase perioade din viaţă pentru a nu fi considerat decât un lipitor de afişe chiar şi mult timp după aceea.
Acum trebuia să spun ceva înălţător, să încerc să trezesc spiritul revoluţionar în noua generaţie şi această postare să fie manifestul care să dea startul schimbării. Chiar dacă aş fi avut acele cuvinte potrivite, folosindu-le aş fi trădat întreaga generaţie care merită o schimbare. Probabil de aceea nici nu le am. Nu le am pentru că în Mangalia nu există omul pe care să-l urmeze o generaţie fără ca apoi să simtă gustul dezamăgirii. Eu am crezut şi într-un om în urmă cu patru ani. Părea că avem aceleaşi valori şi mi-am dorit ca el să fie primarul Mangaliei, l-am susţinut şi am luptat pentru asta. Pentru că am eşuat atunci, plătesc acum: azi, acel om, într-o cârdăşie josnică cu Tusac şi la comanda lui Iorguş, vrea să distrugă PNL Mangalia. Pentru că nu mai este al lor. Acum este al liberalilor.
Ce să facă atunci cei cărora li se fură şansele? Să iasă la vot pentru că altfel vor vota puii congelaţi în locul lor. Să voteze pentru că altminteri viitorul lor va fi vândut pe 50 sau 100 de lei la vreo bodegă împuţită şi astfel vor ajunge şi ei, la rândul lor, peste ani de zile, să vândă viitorul copiilor lor pe o sumă mai ridicolă. În ziua votului nu trebuie să uite că analfabeţii sunt aduşi de mână în cabină şi puşi să voteze fără ca măcar să ştie ce au votat.
Ce ar putea însă vota când nimic nu e de votat? Altceva decât ce votează puii congelaţi, beţivii şi analfabeţii. Pentru că noua generaţie trebuie să fie mai bună.
Postarea asta trebuia să fie despre bucuria de a revedea nişte profesori extraordinari şi nişte colegi minunaţi. Se pare că până şi acea bucurie mi-a fost furată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu