Cadoul

Îmi amintesc cu plăcere de Emil Constantinescu nu pentru că în "Academia Caţavencu" era o rubrică destinată lui şi intitulată "Peştele de la ţap se împute", ci pentru că mi-a făcut un foarte frumos cadou când am împlinit 18 ani. Nu o Românie modernă şi nici "luminiţa de la capătul tunelului" cum obişnuia să spună primul său ministru, Victor Ciorbea. Mi-a dăruit Constituţia României. Am găsit-o în cutia poştală însoţită de o scrisoare foarte frumos scrisă în care îmi cerea să îmi imaginez că într-o călătorie sunt alături de el în compartimentul unui tren şi că eu urma să îmi continui călătoria mult timp după ce el va fi coborât din acel tren. Ştiu doar că din compartiment a coborât cu 4 ani mai repede decât ar fi vrut. Regret foarte mult că am rătăcit acea scrisoare. Sunt extrem de curios să văd dacă scrisoarea care mi-a deschis apetitul pentru politică mi-ar fi plăcut la fel de mult acum, după 10 ani.

P.S. Scriu despre începuturi pentru că în acest moment oficial nu se întâmplă nimic, fiecare partid este înt-o perioada de aparentă acalmie în care se aşează lucruri, se stă în expectativă, se pregătesc mutări politice interesante, se ascut gheare pentru un prim asalt ce va viza supremaţia chiar şi în propriul partid. Cum e la PD-L cu Nae Negrea, de exemplu.