Ştiu că orice necrolog este ocazia perfectă de a elogia şi găsi cuvinte mari doar că sunt total indispus deşi mă aşteptam la aşa ceva, de fapt mă aşteptam la mult mai rău.
În protocolul convenit între liderii alianţei PNL – PSD există un lucru bun: Art.3.1.5. Orice alianță cu PDL în administrația locală este interzisă.
După aceea vine un lucru urât împachetat într-un lucru minunat: Art. 1.1.4. Conflictele publice între membrii partidelor, precum și atacurile publice împotriva unor colegi sau a unui partid din Alianță, nu sunt permise;
împachetat în Art. 4.1.3. În celelalte circumscripţii electorale comunale, orăşeneşti şi municipale, cele două părţi semnatare ale Alianţei vor prezenta candidaturi proprii, PNL şi PC urmând să aplice prevederile Protocolului Alianţei ACD.
Cum ar veni că putem să candidăm pe cont propriu dar nu avem voie să spunem adevărul despre Tusac, pentru că încălcăm articolul 1.1.4.
Partea cea mai rea abia acum urmează:
3.1.1. Alianţa va elabora un pact de neagresiune și de colaborare pe plan local, în plan politic general și în administrația publică locală, pact care va fi aplicat obligatoriu, fără excepție, de către toate organizațiile locale, de sector și ale Municipiului București, precum și de organizațiile județene ale partidelor;
3.1.2. În toate consiliile județene și locale părţile vor constitui o alianţă în termen de 30 zile de la semnarea prezentului Protocol;
Măcar avem certitudinea că nu ne trezim cu Tusac la noi: 1.1.5. Partidele membre ale Alianței nu vor iniția sau accepta trecerea de la un partid la altul a membrilor acestora;
Măcar atâta bucurie să avem şi noi.
Concluzia ar fi că putem candida pe cont propriu dar nu avem voie să spunem adevărul despre Tusac. Bine că măcar putem să spunem despre Iorguş.
În plus, trebuie în continuare să îl susţinem pe Tusac şi să mimăm…ceva.
Suntem într-o situaţie ingrată şi chiar aş vrea să aud opinii şi puncte de vedere. C e e de făcut şi cum?
P.S. Pentru publicarea completă a protocolului USL,mulţumesc Adriana şi Ioshka.
vineri, 4 februarie 2011
sâmbătă, 29 ianuarie 2011
Agenda
Am renunţat de ceva vreme să mai urmăresc emisiunile televiziunilor de ştiri din România datorită înverşunării cu care se manifestă chiar moderatorii. Cine seamănă vânt, culege furtună, cam aşa cred că s-ar traduce reacţia televiziunilor, pentru că sunt conştient că aceasta este urmarea firească a divizării societăţii, chiar de preşedintele Băsescu, în răi şi buni.
Nu pot totuşi să nu observ că aceste televiziuni ignoră lumea în continuă schimbare lăsând impresia că dacă Universul s-ar prăbuşi în jurul nostru, noi nu am fi afectaţi, am rămâne tot cu ale noastre. Cu Boc, Băsescu, Udrea.
Spun asta pentru că în timp ce toate televiziunile de ştiri serioase transmiteau în direct conferinţa de presă precedată de întâlnirea dintre Barack Obama şi Hu Jintao, ai noştri aveau emisiuni isterice cu pensionarii militari. De forumul economic de la Davos s-a mai auzit câte ceva, între un accident minor soldat cu pagube materiale şi megaştirea conform căreia Elena Udrea s-a dat cu snowmobilul la Sinaia.
Lumea arabă fierbe şi a ajuns la un punct de cotitură cum a fost anul 1989 pentru ţările din fostul bloc comunist. Regimuri politice şi dictaturi care existau deja la naşterea mea, sunt pe punctul de a se prăbuşi. Istoria se rescrie în jurul nostru şi ne va afecta cu siguranţă dar noi, în acest timp, suntem ocupaţi cu cazul lui Constantin Nicolescu, servit cu obiectivitate de televiziunile noastre de ştiri.
A fost arestat politic pentru implicarea sa in mitingul de la Mioveni? Probabil da, însă acest om avea dosar pregătit, nu era uşă de biserică şi asta trebuie să o admitem. Ponta nu mă va putea convinge să ies în stradă pentru acel om. Dacă mâine ar fi arestat Tusac în urma unei comenzi politice, ne-am revolta după tot ce a făcut acesta oraşului? Poate ne-am revolta că justiţia acţionează doar la astfel de comenzi dar am fi mulţumiţi că măcar aşa îşi face treaba.
În Tunisia revoluţia a pornit de la un vânzător de iasomie şi în general revoluţiile pornesc de la oameni simpli, nedreptăţiţi sau abuzaţi, nicidecum de la baroni locali. Loviturile de stat, în schimb, pornesc la comanda unor state puţin mai puternice sătule de aroganţa unor lideri de stat insignifianţi. Cam ca Germania şi reacţiile preşedintelui Băsescu şi a lui Baconschi, de exemplu.
Nu pot totuşi să nu observ că aceste televiziuni ignoră lumea în continuă schimbare lăsând impresia că dacă Universul s-ar prăbuşi în jurul nostru, noi nu am fi afectaţi, am rămâne tot cu ale noastre. Cu Boc, Băsescu, Udrea.
Spun asta pentru că în timp ce toate televiziunile de ştiri serioase transmiteau în direct conferinţa de presă precedată de întâlnirea dintre Barack Obama şi Hu Jintao, ai noştri aveau emisiuni isterice cu pensionarii militari. De forumul economic de la Davos s-a mai auzit câte ceva, între un accident minor soldat cu pagube materiale şi megaştirea conform căreia Elena Udrea s-a dat cu snowmobilul la Sinaia.
Lumea arabă fierbe şi a ajuns la un punct de cotitură cum a fost anul 1989 pentru ţările din fostul bloc comunist. Regimuri politice şi dictaturi care existau deja la naşterea mea, sunt pe punctul de a se prăbuşi. Istoria se rescrie în jurul nostru şi ne va afecta cu siguranţă dar noi, în acest timp, suntem ocupaţi cu cazul lui Constantin Nicolescu, servit cu obiectivitate de televiziunile noastre de ştiri.
A fost arestat politic pentru implicarea sa in mitingul de la Mioveni? Probabil da, însă acest om avea dosar pregătit, nu era uşă de biserică şi asta trebuie să o admitem. Ponta nu mă va putea convinge să ies în stradă pentru acel om. Dacă mâine ar fi arestat Tusac în urma unei comenzi politice, ne-am revolta după tot ce a făcut acesta oraşului? Poate ne-am revolta că justiţia acţionează doar la astfel de comenzi dar am fi mulţumiţi că măcar aşa îşi face treaba.
În Tunisia revoluţia a pornit de la un vânzător de iasomie şi în general revoluţiile pornesc de la oameni simpli, nedreptăţiţi sau abuzaţi, nicidecum de la baroni locali. Loviturile de stat, în schimb, pornesc la comanda unor state puţin mai puternice sătule de aroganţa unor lideri de stat insignifianţi. Cam ca Germania şi reacţiile preşedintelui Băsescu şi a lui Baconschi, de exemplu.
sâmbătă, 8 ianuarie 2011
Utopia
După anunţarea alianţei PNL-PC, corul bocitoarelor marinăreşti a început să acuze trădarea idealurilor liberale. Bineînţeles, nimeni nu a trădat nimic, dar să te faci remarcat, trebuie să apari cu ceva pe sticlă. Simpatizându-l pe PD-istul Cristian Preda, am fost uşor dezamăgit de reacţia sa dar mi-am revenit gândindu-mă că dacă ar fi fost perfect, ar fi ales PNL.
Dincolo de asta, trebuie să recunosc că până să citesc protocolul alianţei, deşi am apreciat mutarea lui Crin Antonescu ca fiind una excelentă, am fost uşor sceptic referitor la această alianţă la nivel judeţean. În primul rând, PC la nivel judeţean, nu există. Mincă a declarat că nu îl cunoaşte pe liderul liberal, Dragomir. Nicuşor Constantinescu, deşi îl cunoaşte pe Mincă, nu îl bagă în seamă.
Mai mult de atât, PC, faţă de PER sau PNŢCD, nu au nici măcar un singur primar la nivel judeţean. Consilieri locali, nu ştiu dacă sunt mai mult de doi.
După ce am citit protocolul, mi-am dat seama că este o acţiune corectă faţă de ambele partide, nu impune nimic nimănui în afara unor reguli de cooperare de bun simţ. După această alianţă am încredere că, dincolo de declaraţiile lui Ponta, conducerea PNL va găsi calea pentru o cooperare echitabilă şi cu PSD.
Adică să fim serioşi, ce s-ar întâmpla dacă visele lui Ponta s-ar adeveri? El visează la liste comune şi candidaţi unici, iar în localităţile unde sunt deja primari ai alianţei, celelalte partide să-l susţină pe cel aflat deja în funcţie. Să ne imaginăm ce înseamnă asta într-un judeţ cum este Constanţa unde majoritatea primarilor sunt PSD. Dar mai mult de atât, ce ar putea însemna la Mangalia, unde Tusac nu a reuşit să îşi depăşească maestrul, adică pe Iorguş. Fapt dovedit în două, trei rânduri de alegeri unde Iorguş, nu PD-L, a obţinut lejer peste 50%. Nu comentez cum.
Mai corectă mi se pare varianta susţinerii reciproce în turul doi al alegerilor de orice fel. Mai ales că PSD-ul a încercat, alături de PD-L, modificarea legii electorale astfel încât atât primarii cât şi preşedinţii de Consilii Judeţene să fie aleşi dintr-un singur tur fapt ce ar avantaja PD, respectiv PSD.
Având la bază experienţa locală, mă tem de declaraţiile PSD-iştilor mai ceva decât de darurile grecilor.
Dincolo de asta, trebuie să recunosc că până să citesc protocolul alianţei, deşi am apreciat mutarea lui Crin Antonescu ca fiind una excelentă, am fost uşor sceptic referitor la această alianţă la nivel judeţean. În primul rând, PC la nivel judeţean, nu există. Mincă a declarat că nu îl cunoaşte pe liderul liberal, Dragomir. Nicuşor Constantinescu, deşi îl cunoaşte pe Mincă, nu îl bagă în seamă.
Mai mult de atât, PC, faţă de PER sau PNŢCD, nu au nici măcar un singur primar la nivel judeţean. Consilieri locali, nu ştiu dacă sunt mai mult de doi.
După ce am citit protocolul, mi-am dat seama că este o acţiune corectă faţă de ambele partide, nu impune nimic nimănui în afara unor reguli de cooperare de bun simţ. După această alianţă am încredere că, dincolo de declaraţiile lui Ponta, conducerea PNL va găsi calea pentru o cooperare echitabilă şi cu PSD.
Adică să fim serioşi, ce s-ar întâmpla dacă visele lui Ponta s-ar adeveri? El visează la liste comune şi candidaţi unici, iar în localităţile unde sunt deja primari ai alianţei, celelalte partide să-l susţină pe cel aflat deja în funcţie. Să ne imaginăm ce înseamnă asta într-un judeţ cum este Constanţa unde majoritatea primarilor sunt PSD. Dar mai mult de atât, ce ar putea însemna la Mangalia, unde Tusac nu a reuşit să îşi depăşească maestrul, adică pe Iorguş. Fapt dovedit în două, trei rânduri de alegeri unde Iorguş, nu PD-L, a obţinut lejer peste 50%. Nu comentez cum.
Mai corectă mi se pare varianta susţinerii reciproce în turul doi al alegerilor de orice fel. Mai ales că PSD-ul a încercat, alături de PD-L, modificarea legii electorale astfel încât atât primarii cât şi preşedinţii de Consilii Judeţene să fie aleşi dintr-un singur tur fapt ce ar avantaja PD, respectiv PSD.
Având la bază experienţa locală, mă tem de declaraţiile PSD-iştilor mai ceva decât de darurile grecilor.
miercuri, 22 decembrie 2010
O scrisoare pierdută
Pentru că am fost cuminte, domnul primar mi-a trimis o scrisorică. Bănuiesc că a primit-o toată lumea. Cine nu a primit-o, nu a pierdut nimic.
Considerând că aşa este politicos, am decis să îi răspund:
Domnule primar,
În primul rând vreau să vă mulţumesc pentru că ţineţi cont de opiniile noastre, ale cetăţenilor. Mă refer la faptul că în sfârşit aţi dat jos banner-ul cu Geoană, de care v-am spus acum câteva luni, dar mai ales pentru că, de când v-a certat Cârlescu pentru că nu ştiaţi că Tutea a fost de fapt Ţuţea, aţi început să scrieţi cu diacritice.
Revenind la scrisoare, mă bucur că măcar în perioada sărbătorilor de iarnă, aveţi gânduri bune pentru noi. Ştiu că în restul timpului sunteţi ocupat să satisfaceţi interesele camarilei dumneavoastră şi nu vă mai rămâne timp de gânduri sau fapte bune.
Mai ştiu că v-aţi bucura dacă am ierta dar mă întreb dacă noi am fi fost cei care timp de un an v-am ţine în mizerie, v-am arăta permanent dispreţul nostru şi v-am batjocori, aţi mai avea puterea să ne iertaţi de Crăciun?
Vă reamintesc că necăjiţii dumneavoastră din scrisoare au apreciat mai puţin mâna întinsă şi mult mai mult banii din ea. Iar acei bani, sunt banii noştri, cu care ar fi trebuit să faceţi ceva pentru oraş, nu doar pentru masa dumneavoastră de votanţi.
Cu toate că sunteţi plătit să administraţi Mangalia, dumneavoastră declaraţi că luptaţi ca România să fie nu ştiu cum. Probabil de asta nu mai aveţi timp şi de oraş. Oricum, eu vreau să vă reamintesc că pentru binele României noi l-am desemnat şi îl plătim, printre alţii, pe naşul dumneavoastră, Iorguş. Citisem că de sărbători trebuie să ne facem mai mult timp pentru familie, dar nu credeam că dumneavoastră înţelegeţi prin asta să le preluaţi atribuţiile membrilor familiei dumneavoastră.
Sper ca în anul ce vine să înţelegeţi că vă puteţi satisface interesele şi fără a distruge oraşul. Vă doresc să regăsiţi onoarea şi respectul.
Sărbători fericite, domnule primar!
Considerând că aşa este politicos, am decis să îi răspund:
Domnule primar,
În primul rând vreau să vă mulţumesc pentru că ţineţi cont de opiniile noastre, ale cetăţenilor. Mă refer la faptul că în sfârşit aţi dat jos banner-ul cu Geoană, de care v-am spus acum câteva luni, dar mai ales pentru că, de când v-a certat Cârlescu pentru că nu ştiaţi că Tutea a fost de fapt Ţuţea, aţi început să scrieţi cu diacritice.
Revenind la scrisoare, mă bucur că măcar în perioada sărbătorilor de iarnă, aveţi gânduri bune pentru noi. Ştiu că în restul timpului sunteţi ocupat să satisfaceţi interesele camarilei dumneavoastră şi nu vă mai rămâne timp de gânduri sau fapte bune.
Mai ştiu că v-aţi bucura dacă am ierta dar mă întreb dacă noi am fi fost cei care timp de un an v-am ţine în mizerie, v-am arăta permanent dispreţul nostru şi v-am batjocori, aţi mai avea puterea să ne iertaţi de Crăciun?
Vă reamintesc că necăjiţii dumneavoastră din scrisoare au apreciat mai puţin mâna întinsă şi mult mai mult banii din ea. Iar acei bani, sunt banii noştri, cu care ar fi trebuit să faceţi ceva pentru oraş, nu doar pentru masa dumneavoastră de votanţi.
Cu toate că sunteţi plătit să administraţi Mangalia, dumneavoastră declaraţi că luptaţi ca România să fie nu ştiu cum. Probabil de asta nu mai aveţi timp şi de oraş. Oricum, eu vreau să vă reamintesc că pentru binele României noi l-am desemnat şi îl plătim, printre alţii, pe naşul dumneavoastră, Iorguş. Citisem că de sărbători trebuie să ne facem mai mult timp pentru familie, dar nu credeam că dumneavoastră înţelegeţi prin asta să le preluaţi atribuţiile membrilor familiei dumneavoastră.
Sper ca în anul ce vine să înţelegeţi că vă puteţi satisface interesele şi fără a distruge oraşul. Vă doresc să regăsiţi onoarea şi respectul.
Sărbători fericite, domnule primar!
marți, 14 decembrie 2010
Decembrie
Luna în care fiecare se gândeşte să tragă o linie anului. Fiecare speră să contabilizeze mai multe succese decât eşecuri, mai multe răspunsuri decât întrebări.
La fel şi eu. Pe plan politic am să o fac aici. În 2010, în viziunea mea, au fost trei momente importante:
- Alegerile interne locale în care am fost ales vicepreşedinte
- Decizia partidului de a încerca o deblocare a situaţiei politice locale, în urma căreia Sorin Andrei a fost ales viceprimar
- Decizia internă de a pregăti campania electorală pentru 2012 sub coordonarea domnului Duţu.
Dacă aş privi toate acestea ca pe un scop, ar fi fost un an minunat. Din păcate le-am privit ca pe un mijloc
- De a întări organizaţia locală şi de a forma o echipă puternică şi unită prin impunerea unui nou tip de management şi a unei deschideri mult mai ample.
- De a încerca să construim ceva în oraş după ce doi ani au trecut plini de ceartă.
- De a scoate partidul din apatie prin fixarea unor obiective clare şi impunerea unei conduite tipice unui partid independent.
Privind retrospectiv, mă întreb unde s-a greşit? De ce nu s-a schimbat nimic? Ce aş mai putea face eu?
Iată, rămân în urma anului mai multe întrebări decât răspunsuri.
După fiecare din cele trei momente enumerate, am admirat entuziasmul colegilor mei, lasându-mă cuprins de acesta. După fiecare zvâcnire frenetică, venea ceva să ne tempereze elanul. Ba vara, ba Tusac, ba, acum, sărbătorile. Astfel fiecare val ne trezea şi ne lăsa sa vedem unde suntem în realitate.
Ca să trag până la urmă linia, am constatat că eu, personal, prin poziţia pe care mi-am asumat-o şi raportat la ce mi-am propus, marchez mai degrabă un eşec decât un succes.
Concluzia este că în 2010 am semănat seminţe foarte bune, dar nefiind buni agricultori, nu am ştiut să le îngrijim şi în 2012 s-ar putea să nu culegem nimic.
Cred totuşi, ca cei mai precauţi dintre noi îşi vor încasa poliţele de asigurare de la asiguratorii lor.
La fel şi eu. Pe plan politic am să o fac aici. În 2010, în viziunea mea, au fost trei momente importante:
- Alegerile interne locale în care am fost ales vicepreşedinte
- Decizia partidului de a încerca o deblocare a situaţiei politice locale, în urma căreia Sorin Andrei a fost ales viceprimar
- Decizia internă de a pregăti campania electorală pentru 2012 sub coordonarea domnului Duţu.
Dacă aş privi toate acestea ca pe un scop, ar fi fost un an minunat. Din păcate le-am privit ca pe un mijloc
- De a întări organizaţia locală şi de a forma o echipă puternică şi unită prin impunerea unui nou tip de management şi a unei deschideri mult mai ample.
- De a încerca să construim ceva în oraş după ce doi ani au trecut plini de ceartă.
- De a scoate partidul din apatie prin fixarea unor obiective clare şi impunerea unei conduite tipice unui partid independent.
Privind retrospectiv, mă întreb unde s-a greşit? De ce nu s-a schimbat nimic? Ce aş mai putea face eu?
Iată, rămân în urma anului mai multe întrebări decât răspunsuri.
După fiecare din cele trei momente enumerate, am admirat entuziasmul colegilor mei, lasându-mă cuprins de acesta. După fiecare zvâcnire frenetică, venea ceva să ne tempereze elanul. Ba vara, ba Tusac, ba, acum, sărbătorile. Astfel fiecare val ne trezea şi ne lăsa sa vedem unde suntem în realitate.
Ca să trag până la urmă linia, am constatat că eu, personal, prin poziţia pe care mi-am asumat-o şi raportat la ce mi-am propus, marchez mai degrabă un eşec decât un succes.
Concluzia este că în 2010 am semănat seminţe foarte bune, dar nefiind buni agricultori, nu am ştiut să le îngrijim şi în 2012 s-ar putea să nu culegem nimic.
Cred totuşi, ca cei mai precauţi dintre noi îşi vor încasa poliţele de asigurare de la asiguratorii lor.
sâmbătă, 11 decembrie 2010
De ce mai stăm?
Este o întrebare legitimă pentru cei peste 2000 de alegători ai PNL Mangalia în 2008. La fel de legitimă este şi pentru viitorii electori PNL.
Am venit pentru că s-au făcut nişte promisiuni. În 2008. Am venit şi pentru a demonstra că noi suntem singura opţiune a Mangaliei în 2012. Stăm pentru că avem datoria de a încerca să le ducem la îndeplinire până când ştim că nu mai avem şanse. Iar din ce se vede, nu se ştie cât vom mai sta.
Ni se cere să mergem în corul celor care ţipă că Tusac nu e bun. Ce rezolvăm spunându-le oamenilor ca Pământul este rotund, că apa mării este sărată?! De ce acel cor trebuie să fie un madrigal, nu este deajuns Foleanu?
Faptul că deblocarea promisă, în măsura în care s-a putut realiza, cât şi multe alte aspecte pozitive realizate odată cu venirea noastră, nu sunt cunoscute, nu mai este vina lui Tusac. Este o vină pe care mi-o asum şi eu dar o suport din ce în ce mai greu.
Am venit pentru că s-au făcut nişte promisiuni. În 2008. Am venit şi pentru a demonstra că noi suntem singura opţiune a Mangaliei în 2012. Stăm pentru că avem datoria de a încerca să le ducem la îndeplinire până când ştim că nu mai avem şanse. Iar din ce se vede, nu se ştie cât vom mai sta.
Ni se cere să mergem în corul celor care ţipă că Tusac nu e bun. Ce rezolvăm spunându-le oamenilor ca Pământul este rotund, că apa mării este sărată?! De ce acel cor trebuie să fie un madrigal, nu este deajuns Foleanu?
Faptul că deblocarea promisă, în măsura în care s-a putut realiza, cât şi multe alte aspecte pozitive realizate odată cu venirea noastră, nu sunt cunoscute, nu mai este vina lui Tusac. Este o vină pe care mi-o asum şi eu dar o suport din ce în ce mai greu.
Cartea şoaptelor
A fost numită cartea anului 2009. Aşa şi este prezentată în librăria Cărtureşti, de unde am căpătat-o sub forma unui semi-cadou.
Nicolae Manolescu a numit-o "o carte ieşită din comun, nici numai memorialistică, nici numai ficţiune, cu câte ceva din amândouă, şi deopotrivă, extraordinară prin modul în care ţese pe canavaua istoriei numeroase destine individuale."
Sunt convins că unii ar fi tentaţi să o numească o carte-document. Eu, nefiind nici critic, nici un fin cunoscător al fenomenului literar, ci un simplu cititor răscolit de acest roman, o numesc o carte-eveniment.
"Cartea şoaptelor" a lui Varujan Vosganian, dincolo de denumirea asupra căreia cădem de acord, va rămâne o carte ce nu trebuie să lipsească, fie din bagajul celor însetaţi de cultură, fie din biblioteca celor mai snobi dintre noi. Spun asta deoarece aceasta este una din cărţile ce se va ridica mereu peste negura uitării.
Ce ştiu cu siguranţă este că astfel de cărţi ar trebui să devină obligatorii pentru că nu ne lasă să uităm. Ce poate fi mai rău decât uitarea care ne împinge să repetăm greşelile altora. Ce tristeţe ar trebui să cuprindă pe cineva când vede că unii tineri au uitat sau nu vor să ştie de Gulag sau de închisorile de reeducare de la Piteşti şi de peste tot ale comuniştilor şi spun acum că poate era mai bine atunci.
Ce durere ar trebui să cuprindă pe cineva contemporan holocaustului, când vede că se uită prea uşor iar disperarea şi sărăcia, şi atunci, ca şi acum, creează premizele totalitarismului.
De primul genocid al secolului XX, cel al otomanilor împotriva armenilor, despre care a ales Varujan să vorbească, cine a ştiut?
Acum nu mai suntem obligaţi să vorbim în şoaptă dar alegem să tăcem.
Nicolae Manolescu a numit-o "o carte ieşită din comun, nici numai memorialistică, nici numai ficţiune, cu câte ceva din amândouă, şi deopotrivă, extraordinară prin modul în care ţese pe canavaua istoriei numeroase destine individuale."
Sunt convins că unii ar fi tentaţi să o numească o carte-document. Eu, nefiind nici critic, nici un fin cunoscător al fenomenului literar, ci un simplu cititor răscolit de acest roman, o numesc o carte-eveniment.
"Cartea şoaptelor" a lui Varujan Vosganian, dincolo de denumirea asupra căreia cădem de acord, va rămâne o carte ce nu trebuie să lipsească, fie din bagajul celor însetaţi de cultură, fie din biblioteca celor mai snobi dintre noi. Spun asta deoarece aceasta este una din cărţile ce se va ridica mereu peste negura uitării.
Ce ştiu cu siguranţă este că astfel de cărţi ar trebui să devină obligatorii pentru că nu ne lasă să uităm. Ce poate fi mai rău decât uitarea care ne împinge să repetăm greşelile altora. Ce tristeţe ar trebui să cuprindă pe cineva când vede că unii tineri au uitat sau nu vor să ştie de Gulag sau de închisorile de reeducare de la Piteşti şi de peste tot ale comuniştilor şi spun acum că poate era mai bine atunci.
Ce durere ar trebui să cuprindă pe cineva contemporan holocaustului, când vede că se uită prea uşor iar disperarea şi sărăcia, şi atunci, ca şi acum, creează premizele totalitarismului.
De primul genocid al secolului XX, cel al otomanilor împotriva armenilor, despre care a ales Varujan să vorbească, cine a ştiut?
Acum nu mai suntem obligaţi să vorbim în şoaptă dar alegem să tăcem.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)