marți, 9 noiembrie 2010

Cine conduce pe cine

Mă uit cu neplăcută surprindere peste rezoluţia adoptată de Liga aleşilor locali PNL de la Braşov. Sper din tot sufletul că nu aceasta este poziţia oficială a PNL, deşi aleşii aceia locali au vorbit în numele partidului. Parcă citesc un discurs populist marca Băsescu sau PD-L.
Le înţeleg rezoluţia, oamenii se zbat să îţi conserve puterea în teritoriu şi să o dobândească la nivel central, în cadrul partidului. Fiecare se vede un mic baron ca în PSD.
Ce nu mi se pare nici liberal şi nici măcar foarte democratic?
În primul rând alegerea parlamentarilor prin vot uninominal majoritar în două tururi. Nu este foarte democratic. Simplificând la absurd totul, luăm în considerare existenţa a doar două mari partide. Unul populist şi unul de dreapta. Ăla populist, pe minciună, demagogie, hoţie şi pe pungi cu alimente va obţine pe fiecare colegiu fix 51%. În Parlament, pe acest model de vot, vor fi 100% din partidul populist. Deci 49% din voinţa oamenilor nu va fi reprezentată nicăieri, de nimeni. Seamănă a dictatură, nu?
În plus, respectivii, fiind aleşi uninominal, nu vor mai reprezenta doctrina niciunui partid, ci voinţa primarului oraşului celui mai mare pe colegiul respectiv, cel care aduce cele mai multe voturi. Iar asta seamană puţin cu ce fac baronii locali, nu? Ce atâta doctrină...putere să fie.
Nu cred că îşi doreşte nimeni 300 de independenţi în Parlament pentru că altceva îi va uni decât doctrina unui partid sau interesul alegătorilor.
Mai rămânea ca aleşii aceştia locali să ceară eliminarea oricărei forme de sancţionare a migraţiei politice.
Mai corect, din acest punct de vedere, mi se pare modelul electoral german unde jumatate din parlamentari sunt aleşi pe vot uninominal, jumătate pe liste. Şi, de ce nu, scăderea pragului electoral pentru o reprezentativitate cât mai mare.
Personal, nu sunt de acord nici cu reducerea numărului de parlamentari. Sunt de acord şi chiar cred cu tărie că trebuie fie eliminate facilităţile pe care le au, gen maşină de serviciu, cazare, benzină, fie eliminate salariile. Adică ori angajaţi ai statului, ori reprezentanţi ai poporului.
Şi în ideea asta plec de la reperele istorice. De ce mai mulţi parlamentari şi nu mai puţini? Pentru o cât mai mare şi mai bună reprezentativitate. Să nu îşi imagineze cineva că 300 nu pot cheltui la fel de mult cât se cheltuie acum.
În rest, numai de bine.

Un comentariu:

  1. :))) e prea caterinca

    http://baricada.files.wordpress.com/2010/10/alina-ghorghiu2.jpg

    RăspundețiȘtergere