luni, 9 mai 2011

Am fost acolo...

Conferinţa Naţională a Tineretului Naţional Liberal. Eu cu încă 30 de tineri liberali din Mangalia. Şi încă 320 de tineri liberali din Judeţul Constanţa. Si cu încă alţi 8 000 de tineri liberali din toată ţara. A fost mai mult de ce a apărut la TV, şi anume altercaţia verbală pe tema locului de amplasare a ţepelor în care ar trebui traşi, la figurat, membrii Guvernului Boc.
A fost Crin Antonescu cu un discurs foarte bun dar adresat televiziunilor şi a fost Varujan Vosganian cu un discurs magistral, adresat tinerilor. Crin Antonescu se războia cu intelectualii lui Băsescu şi încerca să convingă ziariştii că PNL este un partid de dreapta care nu s-a îndepărtat de valorile liberale prin alianţa cu PSD. Şi da, încerca să convingă ziariştii pentru că noi, tinerii liberali, nu aveam nici cel mai mic dubiu că PNL nu ar mai fi de dreapta. Dacă l-am fi avut, nu am mai fi fost acolo.
De cealaltă parte Varujan ne-a vorbit nouă, tinerilor. A făcut abstracţie de camere, de presă, de orice altceva. Eram doar noi, un grup de tineri apropiaţi lui şi el, un fel de mentor. Aşa m-a făcut să simt şi cred că aşa a simţit fiecare tânăr din cei 8 000 aflaţi în acea sală, care a fost atent la discursul său.
Dar nu au fost doar ţepele din Piaţa Victoriei sau ţeparii din Palatul Victoria, nu a fost doar Crin sau doar Varujan. A mai fost cel mai bun europarlamentar român, Ramona Mănescu, cel mai bun guvernator al Deltei Dunării, Liviu Mihaiu. Au mai fost şi alţii, poate nu cei mai buni, dar toţi la un loc au desăvârşit cea mai amplă acţiune a unei organizaţii de tineret din România.

2 comentarii:

  1. Te-ai mişcat repede pe front Luciane! Ieri în dubii, astăzi proaspăt reîncarnat în june liberal!...Dar mirarea mare vine din partea colegilor tăi, cei 30! Niciunul nu s-a găsit să-ţi ţină theard-ul la înălţime. Nu văd nici un coment al lor. Cum de a fost posibil ca tot să fiţi săgetaţi de magistralele discursuri ale lui Absentescu şi casierul Armean, fără să observaţi o gaură în cravată lui Antonel, un nasture încheiat chiomb la slitzul armeanului, "silicoanele" doamnei Ramona etc.
    Apropo...Mihaiu va prezentat ce smecherezuri a făcut în deltă cu terenuri şi aprobările de construcţii într-o rezervaţie protejată ?
    Cred că sala unde s-au produs tovii n-a fost înainte parfumată cu halucinogene !

    Comentul meu este un "pamflet" şi trebuie tratat ca atare ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Lucian Nichita11 mai 2011 la 10:14

    Nu prea era ceva de comentat. Eu mi-am prezentat punctul de vedere personal iar colegii mei nu trebuie sa vina sa ma aplaude pentru ca in PNL nu e ca in PD. Daca dumneavoastra sustineti ca eu am fost sagetat de discursul lui Crin inseamna ca nu ati citit ce am scris, ci doar ati presupus ca as fi scris ceva.
    Apreciez pamfletul, apreciez o confruntare a ideilor la fel de mult ca si laudele. Dar dumneavoastra nu ati tratat un subiect: De ce Paul Foleanu cu Nae Negrea, Ioan Griguta cu Dan Moldovan si consilierii PSD au ridicat toti mainile la ultima sedinta de consiliu. A fost iar o manevra ca si cu bugetul de acum doi ani??
    Mai ataca prefectul in contencios hotararile votate de Paulica alaturi de Nae?
    e si asta ipocrizie sau ipocrizie e doar daca se intampla la PNL?

    RăspundețiȘtergere