Europa

Nici nu am apucat bine să ne bucurăm de statutul de cetăţeni europeni că apar primele temeri în privinţa viitorului acestei construcţii. Când eram pe punctul de a adera şi noi la spaţiul Schenghen, întregul concept începe să se clatine. Întâi a fost criza puternică din Grecia şi cele din Portugalia sau Irlanda care au ameninţat conceptul de Uniune Europeană dar mai ales de monedă unică europeană. Jurnaliştii germani chiar au împărţit ironic pe străzile din Atena drahme cetăţenilor greci.
Apoi a venit criza revoluţiilor din ţările arabe ce a determinat creşterea numărului de imigranţi din aceste ţări. Italia şi Franţa au fost principalele ţări nevoite să primească acest aflux de imigranţi. Li s-a părut prea mult şi au cerut soluţii. Partenerii europeni le-au cam întors spatele. Mai nou, Danemarca vrea să posteze agenţi vamali la frontierele intraeuropene, în limitele acordurilor semnate. Spaţiul Schenghen începe să se clatine şi el.
Toate aceste evenimente trezesc sentimente naţionaliste şi încurajează partidele care duc acest gen de sentimente la extrem. Dacă la noi Vadim e slab, în alte locuri, în special Ungaria, fenomenul capătă amploare.
De ce ar trebui să ne pese? Întâi de toate pentru că suntem cetăţeni Europeni şi pentru că tot ce se întâmplă ne afectează mai mult sau mai puţin direct. Apoi pentru că nu am reuşit să atragem fonduri europene nici cât să acoperim costurile integrării iar acele costuri, cât şi contribuţia anuală a României, o plătim noi, cetăţenii. Pentru că revenirea la ce era înainte va creşte şomajul blocând accesul românilor la piaţa muncii europene. Pentru că va creşte infracţionalitarea prin revenirea în ţară a „cetăţenilor liberi”. Pentru că în timp ce majoritatea ţărilor oferă facilităţi investitorilor noi le oferim birocraţie şi le cerem „părţi”. Una peste alta pentru că tot ce se întâmplă acum, riscă să ne afecteze nivelul de trai şi aşa scăzut.