marți, 18 mai 2010

Nu se mai blochează roţile

Nu am asistat la şedinţa de Consiliu Local de azi, nu am avut timp nici să ma informez în detaliu dar ce ştiu este că proiectul privind transportul public local a trecut în forma propusă de preşedinţii PNL şi PC, Sorin Andrei respectiv Vasile Olan. Ambii sunt membri ai comisiei economice. Este vorba de un proiect foarte important aşa că am să îl tratez în detaliu într-o postare viitoare.
Proiectul cu caracatiţele a fost considerat nepotrivit pentru că nu se cade să speriem singurul turist de pe litoral, mai ales acum, în plină criză financiară, aşa că a fost respins.
Execuţia bugetară a fost retrasă de pe ordinea de zi.
La fel şi proiectul de gospodărire urbană, în care erau câteva fraze de-a dreptul haioase. Iniţiatorul dorea ca persoanele fizice şi agenţii economici să asigure curăţenia inclusiv pe străzile şi trotuarele din jurul incintelor, fără a da o limită. Deci puteai să mături jumate de şosea, dar riscai o amendă serioasă pentru că nu ai măturat si cealaltă jumătate. Probabil riscai o amendă şi de la Polaris că le iei pâinea de la gură, asta dacă măturai prea mult.
Ca agent economic trebuia să îţi comanzi plăcuţe de orientare turistică după chipul şi asemănarea dorită de iniţiator. De fapt de ADP. Şi să vopseşti bordurile. În alb şi roşu, adică după "forma şi modelul stabilit de către Serviciul Public Administrarea Domeniului Public şi Privat". Dacă până aici era amuzant vă zic şi cuantumul amenzilor: între 200 şi 1 000 persoanele fizice şi între 1000 si 2500 de lei pentru cele juridice.
Până se decide dacă proiectul se încadrează la ridicol sau la penibil, iniţiatorul a decis să îl retragă.
Păcat de normele de bun simţ, atât de necesare, pe care le conţinea acest proiect.
De trecut, au trecut proiectele normale, cel cu colaborarea cu oraşul din Turcia, cel cu suplimentele salariale pentru angajaţii instituţiei primarului, cel cu casa de bătrâni.
Deocamdată asta e tot ce ştiu. Sunt convins că presa o să relateze doar incidentul în care Foleanu l-a acuzat pe Maganu că a fost anchetat pentru trafic de droguri.

4 comentarii:

  1. Asa tanar in politica.Nu-i rau.Ti-am citit postarile cu surprindere,intrucat nu auzisem sincer de tine,desi m-am nascut in Mangalia si mai cochetez si cu politica.Sper ca tot ceea ce scri aici sa si mai ales descrierea sa nu fie doar la nivel de vorbe care stim ca dau bine in politica.Oricum tine-o tot asa,irasul are nevoie de tineri cu initiativa.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc, Anca. Iniţiativa nu este suficientă fără suţinerea celor care se regăsesc în iniţiativele respective.

    RăspundețiȘtergere
  3. Când să mă iau de caracatiţe, aflu că propunerea a picat "examenul" ;) Oricum era o porcărie într-un oraş turistic. Dar asta nu-i opreşte pe poliţişti să-şi facă datoria, atât pe cei din garda tusaciană cât şi pe cei de la rutieră să "cureţe" sensul giratoriu, staţia de autobuz/microbuz vis a vis de muzeu(ca să nu zic bar/bistro sau...de peste drum) şi strada principală de maşini parcate neregulamentar. Au toate părghiile la îndemănă, trebuie doar voinţă ;). Aplicarea unor măsurile coercitive vor corija populaţia care are tendinţa de a greşi. Credeţi că nemţii sau asiaticii s-au ridicat din senin :?:

    RăspundețiȘtergere
  4. Cel cu suplimentele salariale al functionarilor publici este iar ilegal deoarece in anexa a ramas si suplimentarea salariului pentru secretar care nu are echivalent ca functie in prefecturi .Pacat ca nu se respecta legea ,nici macar de consilieri locali din opozitie

    RăspundețiȘtergere